Schimbările climatice – o nouă perspectivă

Discursul lui David Saddington la Ted este o încercare de recalibrare a modului în care înţelegem şi ne raportăm la schimbările climatice. Consultant și activist încă din adolescență, David a reușit să influențeze politica guvernului britanic, să schimbe sistemul național de educație și si-a fondat propria companie socială. 

Materialul urmator este un extras din discursul său, tradus în limba romană. Videoclipul integral, aici.

“În 2005, lucrurile erau foarte diferite.

Cam pe atunci am început munca mea de promovare a educației ştiinţifice în jurul conceptului de „schimbări climatice”. Cum și de ce se întâmplă. Gaze cu efect de seră, ghețarii, creșterea nivelului mării și lista continuă. Eram convins că educația era soluția. Credeam că dacă oamenii vor înțelege problema, îi vor conștientiza importanța, iar apoi, vor începe să acționeze.

M-am întâlnit cu Tony Blair și am discutat cu el despre implementarea, în sistemul de învățământ, a unei materii despre schimbările climatice. Asta s-a întâmplat destul de repede şi am lucrat cu organizaţii din toată ţara, ca să punem în aplicare acest plan. Îi învăţăm pe profesori cum să predea despre schimbările climatice.

Am mers în alte ţări şi m-am educat tot timpul – eram la curent cu cercetarea ştiinţifică în domeniu, am mers în Islanda, am spus publicului eterna poveste cu topirea gheţarilor şi am încurajat cercetătorii să facă acelaşi lucru. 

Cu toate astea, de ce nu îmi pasă de schimbările climatice?

Cu puţin timp în urmă, mi-am dat seama că m-am înşelat în tot timpul ăsta. Care sunt cuvintele care vă vin în minte atunci când auziţi de schimbări climatice? Aş fi foarte surprins dacă vă gândiţi la un cuvânt care nu se află în lista următoare.

Sunt cuvintele comune, uzuale pentru asta. Reprezintă cele mai frecvent discutate subiecte în media şi în educaţie. Auzim tot timpul termenii ăştia. De ce ar trebui să ne pese de ei? Nu ar trebui. Cuvintele astea ne înceţoşează gândirea.

M-am înşelat în ceea ce priveşte educaţia despre schimbările climatice – ar trebui să ne intereseze mult mai puţin de ştiinţă. De ce? Pentru că aceste cuvinte reprezintă eşecul nostru de a comunica impactul pe care îl au, de fapt, schimbările climatice. Am transformat schimbările climatice într-un concept ştiinţific, academic, l-am abstractizat şi l-am îndepărtat de realitatea vieţii de zi cu zi, iar acum pare că ne uităm la întreaga lume printr-un geam, de parcă am fi simpli observatori ai acestor schimbări.

Creşterea preţurilor la mâncare poate ajunge până la dublarea acestora, fapt care va pune extrem de multă presiune asupra problemelor sociale deja existente – şomajul, nevoia de „bănci de mâncare” [organizaţii non-profit, caritabile, care distribuie alimente celor cu dificultăţi în a-şi procura hrana]. 

De asemenea, preţurile asigurărilor cresc considerabil – sunt, de asemenea, zone cu risc extrem de ridicat, pentru care nu poţi găsi o asigurare. Dacă aveţi impresia că nu locuiţi într-o astfel de zonă şi că asta nu o să vă afecteze, mai gândiţi-vă o dată. Există un acord, astfel încât parte din banii plătiţi de către cei din zone neafectate să fie folosiţi ca subvenţii în caz de catastrofe pentru cei din zonele afectate de acestea. Ok, nu veţi fi afectaţi de impactul direct al schimbărilor de vreme, însă cu siguranţă veţi plăti anumite costuri. 

În concluzie, presiunea pe care o pun schimbările climatice asupra fiecărei decizii, activităţi sau vis este enormă. Iar mie nu îmi mai pasă de conceptul de schimbări climatice, ci de felul în care acestea îmi vor afecta, în mod practic, palpabil, finanţele,siguranţa şi mâncarea.”

În ce fel te afectează pe tine schimbările climatice? 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *